Anul acesta, pe la jumatatea lunii ianuarie, m-a sunat un prieten , care urma sa aiba deschiderea oficiala a firmei si care avea nevoie de niste cadouri pentru invitati.

Unde? In Los Angeles. 

Cate cadouri? 40.

In cat timp? In doua saptamani.

Cum mi s-a părut propunerea? Incitanta si nebuneasca, ținând cont de timpul foarte scurt, problema fiind si pictatul in sine, dar si uscarea obiectelor.

Recunosc ca încântarea era atât de mare, ca nu m-am gândit de doua ori. Am raspuns afirmativ, iar optimismul meu incurabil mi-a soptit..."Poti sa faci asta!"

Nu am avut prea mult timp sa țopăi de bucurie, ca am inceput sa verific ce stocuri aveam, din obiectele, pe care urma sa le pictez, dar si de vopsele.

Dupa un calcul rapid,  am plecat sa cumpar diverse materiale...si nu erau putine. 

Era evident ca nu este o idee buna sa comand pe site-urile, pe care comand de obicei, ca timpul nu prea era de partea mea si sa aștept cateva zile, pana vin produsele, era varianta necastigatoare.

Eram atat de entuziasmata de proiect,  încât nu stiam cand trec orele. Pictam si ascultam muzica, care ma ajuta sa fiu creativa, dar ma ajuta si sa nu adorm cu capul pe masa de lucru...ca orele de somn se imputinau, pe masura ce se apropia ziua livrarii in Los Angeles. Intrasem pe pilot automat...

Treceam printr-un amalgam de sentimente. 

De bucurie, ca faceam ce imi place si ca imaginatia si creativitatea ma ajutau sa am multe idei.

De emotie, ca era un proiect important si mare.

De teama, ca obiectele pictate nu se usucă perfect, pana la livrare.

De iritare, cand nu imi iesea ceva, din prima.

De frustrare, cand mi se termina cate un tub de vopsea, in mijocul pictatului, știind ca trebuie sa pierd timp, alergand prin magazine.

Si, in toata nebunia asta, am realizat ca pierdusem din vedere multe lucruri, legate de logistica.

Cum le ambalez pentru transport,  ce cutii de cadou cumpar pentru fiecare produs, etichetele de pe cutii, pungile de cadou, hartia de orez din cutii....

o multime de probleme, pe care nu le luasem in calcul, cand am acceptat proiectul.

Tot ce facusem pana atunci nu se compara cu ce se intampla acum. Totul era la alta scara...

Mi-ar fi placut sa pot doar sa mesteresc, fără sa fiu nevoita sa caut companie de livrari, fără sa calculez de cata folie cu bule am nevoie sau sa aflu

despre gramajul cartonului de ambalat...dar si problemele acestea erau foarte importante si presante.

Cu toate astea, am terminat la timp si toate obiectele au ajuns intacte, deci totul a fost un succes!

Iar eu am invatat multe despre ce presupune un proiect, de anvergura acestuia.

Unele lucruri nu mi-a placut sa le fac, dar a trebuit sa ma ocup de ele si mi-au si iesit bine.

Atunci am aflat cum se poate usca repede vopseaua acrilica. In cuptor!

Normal ca informatia am capatat-o tot de pe internet, deci mai rezolvam o problema, de care ma tot loveam. Cea a uscarii obiectelor.

Cu siguranta, daca as fi avut la dispozitie mai mult timp, le-as fi lasat sa se usuce in ritmul lor, adica in 72 de ore, fără sa imi bat capul, asa cum facusem inainte.

A fost frumos, a fost cu emotii, de tot felul, a fost ceea ce m-a facut sa transform un hobby, de ani de zile, intr-o mica afacere.

Pana la urmatoarea scriere, sa fiti linistiti si zâmbitori!

P.S. Astazi voi posta imagini cu obiecte pictate, dar va fac cunostinta si cu Mandache, motanul familiei, bulversat putin de haosul din jurul lui, in acele doua saptamani nebune.